Mai mult de doua ore petrecute de copii in fata ecranelor le saraceste dezvoltarea cognitiva

Studiu. „Mai mult de două ore petrecute de copii în faţa ecranelor le sărăceşte dezvoltarea cognitivă”

Copiii care petrec mai mult de două ore zilnic în faţa ecranelor au capacităţi cognitive mai slabe decât cei care se expun limitat, este concluzia unui studiu publicat joi în revista britanică Lancet Child and Adolescent Health.

Studiul, condus de cercetători canadieni de la Institutul CHEO, Universitatea din Ottawa şi Universitatea Carleton, a fost realizat pe un grup de 4.520 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani din mai multe regiuni din Statele Unite, scrie Agerpres, care citează AFP.

Aceşti copii petrec în medie 3,6 ore zilnic în faţa ecranelor – telefoane, tablete, computere, televizoare -, peste limita recomandată de autorităţile canadiene, care îndeamnă la mai puţin de două ore petrecute în faţa ecranelor, între 9 şi 11 ore de somn şi cel puţin o oră de activitate fizică în fiecare zi.

Continuarea aici
Facebook
Twitter
WhatsApp
LinkedIn
Pinterest