Autismul Virtual confirmat de specialişti şi în Republica Moldova.

„De o săptămână, complet alt copil”. Autismul virtual – pericolul care ne amenință copiii

Folosirea în exces a tehnologiilor (computer, TV, tabletă, telefon mobil) de la o vârstă foarte mică poate duce la apariția unor tulburări din spectrul autist. Specialiștii în psihiatrie vorbesc despre o afecțiune tot mai întâlnită în rândul copiilor – autismul virtual, care presupune dezvoltarea necorespunzătoare a sistemului neurologic, din cauza lipsei de stimulare psiho-motrică (copilul primește doar senzații vizuale și auditive). Această formă de autism poate fi tratată ușor, dacă este depistată în faza incipientă.

Am întrebat mai multe mame la ce vârstă le-au permis copiilor să interacționeze cu TV-ul, computerul, tableta, telefonul sau alte gadgeturi. În timp ce unele mame au scris că sunt împotrivă ca micuții să aibă acces la tehnologii până la vârsta de doi ani, altele au menționat că picii au avut acces la tehnologii și de la vârsta de 8-9 luni. Vă prezentăm în continuare câteva dintre răspunsuri:

„Televizorul – după doi ani. Telefonul sau computerul – categoric împotrivă. Am încercat, acționează negativ. Când era mult mai mic, îi puneam cântecele de la grădiniță și noi dansam, cântam. Acum el vrea să se așeze și le privește zombat”.

„Are 2 ani și 4 luni. Se uită la tot. Trebuie să fie conectat și televizorul, și calculatorul. Cere și telefonul, dar nu îl dau”.

„De pe la vreo 7 sau 8 luni. Este fascinat de tot ce înseamnă IT”.

„Vârsta – 6 ani. De o săptămână exclus total – TV, calculator, gadgeturi. Schimb radical în comportament, tulburări de somn. De o săptămână, complet alt copil. Acum e axat pe desen, cărți și joacă”.

Suntparinte.md a discutat cu Olga Guzun, PR manager la „SOS Autism” și mamă a unui copil cu autism în formă înalt funcțională, despre „autismul provocat de ecranele electrice”, după cum a fost numit de psihologul român Marius Zamfir.

Autismul virtual și cel clasic includ aceleași simptome, prin urmare deosebirea este foarte mică, aproape insesizabilă și poate fi depistată doar în timp. Autismul clasic este o afecțiune genetică. Cel virtual este cauzat de lipsa de comunicare, de orele prelungite petrecute în fața computerului, televizorului etc. și se manifestă prin: copilul nu reacționează când e strigat sau atins, nu comunică, este concentrat asupra unui singur lucru, nu privește spre interlocutor.

În cazul în care, odată cu excluderea videourilor din rutina copilului și introducerea diferitor activități, comportamentele autiste s-au ameliorat, copilul a început să fie prezent, înregistrează progrese considerabile și bruște în comunicare și socializare, atunci nu este vorba de autism propriu-zis.

 

Articolul complet aici 

 

Facebook
Twitter
WhatsApp
LinkedIn
Pinterest