Experții spun că dacă îi oferi copilului tău un telefon mobil este ca și cum i-ai da un gram de cocaină.
În ultimii ani, telefoanele inteligente au acaparat întreaga omenire. De la copii de doar câțiva ani, până la vârstnici.
Aceste telefoane au schimbat societatea într-un mod în care nimeni nu s-ar fi așteptat, însă cercetătorii sunt de părere că un telefon inteligent, oferit copilului tău este echivalentul unui gram de cocaină. Se pare că dependența este aceeași.
Poate fi vorba despre o dependență mai gravă decât cea față de droguri sau alcool
Mandy Saligari, specialist în cadrul clinici de reabilitare din Londra și psiholog pentru copii, a vorbit despre unele descoperiri care te vor pune pe gânduri.
Saligari spune că: „Mereu le spun oamenilor că atunci când le oferă copiilor o tabletă sau un telefon este același lucru cu a le oferi un gram de cocaină sau o sticlă cu vin.”
Ea susține faptul că atunci când copiii sau adolescenții își petrec timpul conversând cu prietenii pe Snapchat sau Instagram, își formează o dependență asemănătoare celei de alcool sau droguri.
Într-un studiu recent, realizat asupra copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani, s-a demonstrat faptul că aceștia vedeau dificilă adaptarea la o viață reală, fără smartphone.
Saligari se împotrivește utilizării telefoanelor mobile, de către copii sau adolescenți, deoarece a observat o cerere cât mai mare de servicii care tratează dependențe, în rândul copiilor și al adolescenților.
Odată cu dependența pentru tehnologie, au apărut efecte adverse pe care nu le mai întâlnise până acum . Odată cu accesul liber la diverse aplicații, rata pornografiei infantile a crescut. Nu este de mirare faptul că adolescenții își trimit unii altora poze sau filmulețe interzise persoanelor sub 18 ani.
Trimiterea unor astfel de mesaje s-a transformat în normalitate în rândul adolescenților
Saligari a întâlnit paciente cu vârste de 13 sau 14 ani, care vedeau trimiterea mesajelor pornografice o normalitate. Fetele au fost convinse că un astfel de comportament este normal, atâta timp cât adulții nu află nimic despre obiceiurile lor.
Pentru Saligari, aceasta este cu adevărat o problemă a secolului nostru și crede că trebuie luate măsuri urgente pentru a combate această dependență.
Dr. Richard Graham, psihiatru în cadrul spitalului Nightingale susține părerea lui Saligari și adaugă câteva informații suplimentare.
El raportează faptul că părinții nu mai reușesc să își tempereze copiii, în ceea ce privește utilizarea telefonului mobil. Studiile lui arată că 4 din 10 părinți nu reușesc să își împiedice proprii copii să folosească smartphone-ul. Iar lucrurile par să se agraveze, deoarece mai nou, chiar și copiii de șase ani mânuiesc extrem de bine tableta sau telefonul mobil.
Cea mai bună metodă de a stârpi această dependență.
Saligari și Graham susțin că cea mai bună metodă de prevenire și combatere a depedenței de telefonul mobil este introducerea unui sistem riguros de reguli, atât acasă cât și la școală.
Acest program se numește „anestezia smartphone-ului” și presupune utilizarea telefonului mobil doar atunci când este impedios necesar. Cu siguranță la început copiii și adolescenții vor face o criză asemănătoare oricărui dependent, însă aceasta va dispărea treptat. Cei doi spun că părinții trebuie să fie foarte fermi și să nu cedeze plânsetelor sau urletelor copiilor.
Încă mai poți salva copilăria fiului sau fiicei tale, fă-o și tu!
Sursa aici